Aici la noi, totul e supus regulii. O regula universala, incapatoare, cu avantari si reveniri, imposibil de derogat.
Aici se respira sacadat, ritmic, 2 timpi pentru fiecare gura de aer. Locul asta e tot colturos, dur, taiat
nemteste, linile-s bruste, nu-i spatiu pentru niciun perete valuros. Noi mergem paralel cu zidurile, cu spatele
drept si privirea inainte, nu ne e permis sa ne intindem pe ele, sa alunecam de-a lungul unei curbe sau sa magzalim
podeaua. Textele noastre nu au metafore sau comparatii stilizate, ci-s brute, paragrafate. Noi suntem practici.
Indragostitii nostri se iubesc cu lumina stinsa, iau masa cu cei asemenea lor, isi fac planuri pentru urmatorii 30 de ani cu creionul in mana, dar si asigurari de viata. Impreuna, doar sunt iubiti. Isi asigura continuitatea.
Cei de aici nu privesc dincolo. Lumina asta-i tocmai buna.
O atmosferă neutră până la sterilitate sau vid. Vid în care sclipeşte doar raţiunea, ascuţită şi reascuţită, lucind ca lama unui cuţit rece. Îmi aduce aminte de multe în acelaşi timp: Angela Marinescu, Ruxandra Novac, Andrei Peniuc, unele texte de-ale mele.
Nu ştiu dacă asta era intenţia, dar dacă periezi pe-ici, pe-colo, ai obţinut poezie. Şi mi se pare …foarte, foarte, foarte ok. Foarte bine alese cuvintele, şi imaginile.
Parcă m-ar fi întrebat cineva ceva…:)
Multumesc, Matilda scumpa. Mie-mi aminteste de facultatea mea. Punct.
Da bine, şi mie. “Aici la noi, totul e supus regulii. O regula universala, incapatoare, cu avantari si reveniri, imposibil de derogat.” Derogat.
Ca şi cum aş scrie eu un text cu… atribuire internă.